Poveștile nemuritoare ale lui Gelu M.

Gelu, ca orice roman ce se respectă are idei puține, dar fixe, iar părerile lui sunt mai tari ca stânca Gibraltarului. În materie de povești, de exemplu, pentru cine a avut ocazia să-I asculte opiniile, Geluțu e dușmanul declarat al Hans Christian Andersenilor și tuturor Grimmilor de pe planeta asta. Iată cum caracterizează Gelu unele dintre cele mai frumoase povești ale copilăriei noastre:

-          Crăiasa zăpezilor – o frigidă care răpește un papagal și îl cauta una mai varză ca el. Trebuia să-l lase să crape la Pol.

-          Albă ca Zăpada – ce idee poți să-ți faci depre una care trăiește cu 7 pitici. Și prințu ăla a luat-o de nouă.

-          Scufița roșie – cruzime față de animale

-          Capra cu trei iezi – mai ceva ca știrile de la ora 5 ce s-au omorât ăia pe acolo

-          Cenușăreasa- păi dacă era otv și acces direct și Capatos, îl făcea pe prinț dinainte de bal și nu trebuia ăla s-o caute cu pantoful

-          Fetița cu chibrituri – da, să vadă și copii că viața nu-i un happy end

-          Mica sirenă – a ieșit ea din mare să-l vrăjească pe prinț. Normal că astfel de chestii nu stau în picioare (apropo de coada ei de pește). În loc să pină mâna pe muncă… Foarte bine din nou, nu există finaluri fericite.

Cam asta e părerea de nezdruncinat a lui Gelu despre poveștile copilăriei. Singura poveste care-i place e, ați ghicit și de data asta, Povestea poveștilor.

Răpirea cu pisici

A fost o dat ca niciodat într-o comună/sat din România. Unde trăia o familie, mamă, tată și doi băieți din care unu era fugit de vro 12 ani în Franța. Și la un moment dat fratele francez îi zice lu ăla românesc: bă, io vin a la maison să le fac lu ăștia bătrâni o căsoaie mai căsoaie să-și ducă bătrânețile în ceva mai de lux. Hai că vin în patria mumă să căutăm prin localitate o căsuța s-o luăm ca să stea undeva maman et papa pân ce terminăm de dărâmat vechea casa și de construit noua.

Scurta excursie a lui Gelu M.

Având un uichend prelungit, mai pe scurt firma unde lucra intrase într-un mic faliment, Gelu M. s-a gândit că-i bine să vadă și alte locuri, să cunoască oameni noi, să se recreeze la neuron. Ceva bani avea, voința nu-i lipse, unde să se ducă? Afară find cald ideea care i-a venit nu putea fi decât una singură: la mare!

Zis și făcut, mai mult făcut decât zis. Și-a făcut una bucată bagaj, și-a numărat banii, i-a îndesat în portofel, portofelul în buzunarul de la spate și dă-i bice spre gară. Singura greșeală care a făcut-o e aceea că s-a zgârcit la transport. Așa că s-a suit în autobuzul ce ducea la găroaie și a zâmbit mulțumit muritorilor de rând care, nu-i așa, nu mergeau ca el pe litoralul mării negre. Nu l-a deranjat nici zăpușeala din bus și nici înghesuiala. Deja se vedea cum aleargă cu tălpile goale pe nisipul fierbinte ca-n reclamele la asigurări de viață.

Scârțâit de frâne, gara, Gelu a luat startul spre casa de bilete, deja se anunțase trenul, viteză la ghișeu: un bilet pentru Constanța, a băgat mâna după portofel și a scos-o fără el. Banii, actele, portofelul dispăruseră. Distrus, Gelu M. s-a așezat pe rucsac și a privit cum trenul de Constanța pleacă de la peron. Și-a aprins o țigare și-a luat-o pe jos spre casă cu ochii-n pământ. Nu suporta privirile invidioase ale celor care credeau că tocmai se întorcea din vacanță.

Curentele muzicale ale lui Gelu M.

Când era copil Gelu M. asculta populară, în special Irina Loghin. Lucru care-i dispera pe părinții lui, nu că ar fi dezaprobat pornirile muzicale ale fiului lor ci pentru că oamenii veneau obosiți acasă și nu prea le pica bine să audă de 10 ori pe seară melodia cu ”unde e târgoviștea”. Dar asta a fost doar o fază peste care Gelu M. a trecut cu finețe ajungând brusc, o trecere anormală, ar zice un muzicolog, de la populară la simfonică. Pentru părinții lui, Simfonia a IX a era mai crâncen de suportat decât Târgoviște. Dar au strând din dinți și au mers mai departe. În clasa a X a Gelu a descoperit rockul. Părinții și vecinii (deja Gelu avea boxe cu care dădea muzică la tot blocul) au suportat baladele de la Metellica, Scorpions etc. În a XI a lucrurile s-au sucit la 180 de grade. Gelu M. era fan death metal și alte chestii care seamănă cu niște râgâieli prelungi. Pe care le asculta tot la volum mare. Deja blocul suferea de insomnie acută, iar babele erau în pragul infarctului. Plus că vecinii ocoleau familia melomanului pe motiv că-s sataniști. Așa că într-o zi când a ajuns acasă de la școală Gelu a găsit în loc de boxe o pereche de căști cu-n bilețele în care i se explica că dacă nu le folosește o să mai primească bani de buzunar când s-o trezi Jimi Hendrix din mormțnt. Obligat din motive pecuniare să asculte-n căști râgâielile, lui Geluțu i s-au schimbat brusc gusturile muzicale. A dat-o pe melodii slow, soft și alte dulcegării bune de vrăjit gagicile la balu de absolvire. Faptul că azi Gelu nu e un roacăr plin de ținte cu bocanci în toiul verii se datorează unor căști pe care le are și acum pe post de reminder că rockul are și el rolu lui dar nu într-un bloc majoritar de pensionari.

Ps. Da, la bairame, Gelu M. ascultă și manele.

Who the fuck is Alice?

Poveste din zbuciumata studenție (puteam să zic că-i de pe vremea când făceam profesionala, da n-ar fi adevărat).  Deci, într-o seară, cu gașca prin Regie, ne matoleam într-un club, nu de alta, da trebuia să ne-antrenăm ficatu. Spre dimineață reușesc să o combin pe Alice. A doua zi, dregându-mă cu băieții după alcoolul ingerat mă-ntreabă ăia: ”Ia zi, cum a fost?”. Ce? Răspund sorbind din apa minerală. ”Cu aia din discotecă, că ai plecat cu ea.”.  Io nu-mi aminteam nimica, da nimica. Băi, ce am făcut io cu aia? O dilemă de care nici măcar regii nu pot scăpa. După vreo doo săptămâni o ginesc iar în locația de băute. Bună Alice, ce faci, bla, bla. Ea cam înțepată. ”Băi să vezi că m-am făcut de râs, de lynx și de tigru Siberian. Trebe să aflăm adevăru”. Îi iau o băutură, mai bag un lugu-lugu. ”Nu mergem pe la tine să sărbătorim berile băute?”, îmi încerc norocul. Răspunsul a fost nu categoric, am avut impresia că o să-mi pună masa-n cap (bine că s-a abținut că era păcat de licori), și-a luat băutura și a dispărut în mulțime. Acu la orizont se vedeau oareșce nori de supărare. Mă întorc spre tovarășa ei care bea pe lângă noi din cauză că eram băieți haioși și care înțelegeau filozofia unei beri reci în vreme de distracție.

Poveste cinematografică de luni

Într-o iarnă mai crâncenă ca aia de la atacul asupra moscovei, Gelu M. a reușit să vrăjească o fată. După cicoul de rigoare, dat fiind că stătea cu părinții, a invitat-o la cinema. În sala friguroasă cei doi au stat zgribuliți să mai vină măcar 4 spectatori că altfel nu se dădea drumul la fim. Au venit. Stăteau în spate și comentau cu răgete fiecare fază a filmului spre bucuria lui Gelu și disperarea fetei.
Iar pe la jumătatea filmului dezastrul s-a produs.

Ultima beție a lui Gelu M.

Gelu M. ca homo sapiens ce e are niște păcate la activ. Nimic grav așa că poliția poa’ să dormă liniștită în cașchete. Păcatu pe care te-ai aștepta să-l aibă un om ca Gelu M. s-ar traduce prin darul beției. Dar Gelu nu mai gustă decât cu măsură, maxim doo pahare de bere la bidon seara când concubine Stela se uitează la Trădați în dragoste. Iar Gelu nu mai bea pentru că ultima lui beție l-a făcut să-și dea seama că băutura-I mai perfidă ca o lucrătoare de pe centură.

Totul a început cu o greșeală executată măiastru de Gelu. În loc să ia tramvaiul și să se ducă nabii acasă a hotărât că ceva mișcare nu i-ar face rău de loc. Iar hoinăreala (mai avea 300 de meters până la căsuță) i-a fost întreruptă de Titel, fostul lui coleg de bancă de la seral. Care s-a bucurat așa de mult că l-a zărit încât l-a basculat în prima cârciumă.

O seară la cazinou cu Gelu M.

Gelu M. nu prea le-a avut cu jocurile de noroc. Asta mai lipsea pe lângă faptu’ că se ocupa cu băutu’ și cu bătutu’. Numai că, diavolul stătea la pândă ca lunetistul ăla din filmul cu același nume. În calea lui Gelu M. a apărut un fost coleg de școală, Tony T. Care la și invitat la o țuică în dășchidere urmată de niște beri în închidere. Din vorbă-n vorbă și din halbă-n halbă prietenul Tony i-a povestit câți bani face el de la păcănele (pokere din alea electronice ca să mă-nțelegeți). Ochișorii lui Gelu M. au început să i se răsucească-n cap ca jackpoturile de la Las Vegas. Drumul spre bogăție era deschis. Pe la doo noaptea l-a convins pe Tony să meargă să se-mbogățească. Dar nu la dugheana din colț, aia cu păcănelele jegoase. Direct la Cazinou.

Studențimea lui Gelu M.

Pe Gelu M. l-ați cunoscut aici și, dacă vă amintiți omu-i șomeur. Puțină lume știe că Gelu M. a fost chiar la facultate (ceea ce în satul lui s-a sărbătorit cu doo zile de țuicăreală crâncenă). Iată cum s-a întâmplat tărășenia:

Cum și-a petrecut Gelu M. Ziua de 8 martie

(Ca de obicei, personajele sunt fictive și tot ca de obicei, viața bate filmu’).

Cam ca orice băiat dă băiat, Gelu M. își iubea necondiționat concubina, iar sentimentu’ înălțător al iubirii îl împletea cu mersu’ la sală ca să aibă mușchiu’ frumos conturat. Așa că în dimineața de 8 martie, combinația dintre tricepșii și bicepepșii tunați și sentimentul curat pentru Stela l-au făcut pe Gelu să aibă prima idee de la Revelion încoace (atunci jucase banii de porc la păcănele, de-au mâncat în noapte dintre ani chipsuri). Gelu vroia să-i ofere Stelei o seară de 8 martie cum văzuse el prin filme. Profitând de faptu’ că Stela era la muncă (trebuia s-aducă cineva bani în casa aia), Gelu s-a pus pe treabă: a scos aspiratorul, s-a uitat la el și la pus la loc șoptindu-și în barbă ”ce-s io mă, savant NASA?”. Prin urmare a pus mâna pe mătură, pe cârpa de praf, și-a scos colecția de șosete purtate de sub pat și le-a dus la baie, a spălat chiar vasele. Apoi a comandat doo pizze, a coborât la buticu’ de la colț și-a luat una bucată sticlă cu vin roșu și una bucată bidon de bere (că se știe că berea stinge cel mai bine vinu’). Apoi a căutat prin casă lumănări parfumate și negăsind a folosit și el 4 lumănări rămase de la Paște, doo de la Crăciun și vreo 3 bucăți de la Bobotează.