RSS

Vreau local cu buda mare

05 Mar

Bulă le Premier a auzit de la amicii ajunși la Paris că acoloșa in the puburi, mesele-s atâta de înghesuite încât dacă nu ești cu butonu’ de atenție apăsat riști să-i sorbi vecinului din bere sau să-ți pipăie el gagica. Nu vreau să mă terifiez singur întrebându-mă cum or’ arăta budele franceze din puburile la fel de franceze. Sunt de acord să te-nghesui la o bere prin Paris mai ales dacă bei una în localu’ unde Hemingway a sughițat de la Burbon, în pabu’ unde Sartre s-a rupt la gingii existențialistic, Modigliani a tras primu’ shot de absinth din viața lui etc. Ie ca și cum te-ai duce la un muzeu al bețivănelii așa că, ca consumator poți scuza localu’ înghesuit. Ie ca și cum ai sta la masă cu marii oameni.

Numa că, dacă in the Paris ie crâșme cu istorie, la noi ie unele care nu numai că nu psedează așa ceva, da’ nici n-o să posede. Și după ce că-s înghesuite ca un microbuz de navetiști de Buzău mai au și niște bude făcute pe măsura lu’ piticii ăia ce-avea grijă de Albă ca Zăpada (istoricii n-au descoperit exact cum și cu ce aveau ei grijă).

Așa că Bulă se declară claustrofob în budele mici și dese ce-au împânzit nește pubulețe care azi se există și mâine le găsești transformate în merceria ”La firul împletit manual”.

După ce s-a simțit ultima oară ca-n cușcă (acu înțeleg cazurile dă sinucideri la papagali) și nu știa cum să rezolve ce era de rezolvat mai repede ca să scape de senzația că zidurile vor să-l apuce de… cot, Bulă, în orice local căruia îi va păși pragu’ for the first time, îi va inspecta întâi buda: înălțime, lățime, lungime. Dacă rezultatul va fi okapa va curge berea. Dacă nu, alt pub, altă inspecție. Până se va sesiza ONU și îi va obliga pe pubiști să facă bude mari. Poate chiar mai mari decât localu’ în sine.

Și ca un BONUS că tot îi sâmbătă:

 

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on March 5, 2011 in d'ale lu' bula

 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: